Proaspat incununat castigator in Turul Frantei, spaniolul a refuzat o oferta mai mult decat generoasa venita de la mai-marii echipei kazahe.
Constienti ca ar putea pierde un important capital de imagine prin plecarile lui Alberto Contador, Lance Armstrong sau Levi Leipheimer, sefii gruparii kazahe au inceput sa lucreze la noile contracte ale rutierilor care si-ar mai dori sa ramana la Astana. Astfel, liderului echipei, Alberto Contador, i-a fost propus un nou angajament, care sa il inlocuiasca pe cel vechi, scadent la finele anului 2010.
"Intr-adevar, am primit o oferta extrem de generoasa de la Astana", a spus managerul si fratele lui Contador, Francisco. Ce presupunea insa aceasta propunere? Conform lui Contador, gruparea kazaha ii oferea statutul de lider de echipa, indiferent de dorinta lui Alexandre Vinokourov, care va reveni in toamna acestui an, dupa o suspendare de doi ani si 4 milioane de euro net, pentru fiecare din cei patru ani in care Contador urma sa evolueze pentru Astana.
Totusi, in ciuda sumei exorbitante care i se oferea, Contador a refuzat datorita framantarilor interne care au aparut in formatia manageriata in acest moment de Johan Bruyneel. Cum Lance Armstrong si mai multi rutieri vor semna cu nou-infiintata formatie Radio Shack, Contador ar fi ramas singur, fara suport pentru atacarea unui nou Tur al Frantei.
"Alberto si-ar dori sa plece de la Astana. Statutul sau in cadrul echipei a fost greu de definit. Pe de-o parte au fost Johan Bruyneel si Armstrong, de cealalta parte guvernul kazah, iar Alberto a cazut la mijloc. Este mult prea complicat si cred ca el va pleca de la Astana. Trebuie sa fie atent la linistea si la psihicul sau", a incheiat managerul spaniolului, Francisco Contador.
Una dintre echipele care s-a aratat interesata de serviciile lui Contador a fost Caisse d'Epargne, care ar dori formarea unui duo spaniol imbatabil: Contador-Valverde. Totusi, castigatorul din acest an al Le Tour este dorit si de Garmin-Slipstream sau Team Katusha, care detine bugetul necesar satisfacerii pretentiilor financiare ale lui Contador. O alta posibilitate luata in considerare de presa internationala este formarea unei noi echipe, de catre pilotul de Formula 1, Fernando Alonso, cu sprijinul financiar al bancii Santander.