FOCUS365: De ce iubim tenisul?

Finala Wimbledon 2009 a fost una de senzatie. Roger Federer a triumfat astazi si a devenit cel mai mare tenismen din istoria sportului alb.

E simplu stimati cititori. Daca cineva mi-ar spune acum, dupa aceasta finala memorabila de la Wimbledon, avand in memorie si atatea alte meciuri de asemena factura mirobolanta, ca tenisul se va desfiinta ca sport, as ramane ca un om cu inima scoasa din piept.
Cine a vazut doar un singur meci de tenis in viata sa, dar l-a ales tocmai pe acesta, stie asadar ce inseamna sa ramai cu rasuflarea taiata la cate un topspin, passing-shot sau serviciu al unuia dintre eroii din teren.
Da, eroi, pentru ca a juca o partida de tenis pana la epuizarea fizico-psihica, un meci care se joaca cu cel mai mare, important, pur trofeu al tenisului pe masa, a da totul pana la ultima picatura de sange si sudoare, toate astea te pot propaga drept unii dintre combatantii de onoare unui asemenea sport.
Poate nu a fost ultima data cand am avut ocazia sa privim o finala electrizanta, epica, socanta. Poate ca Federer isi va mai urni racheta de cateva ori, pentru a-l depasi lejer pe batranul (deja) Pete Sampras in clasamentul titlurilor de Grand Slem. Poate vor mai fi dati, in care acest spiridus fara energie al tenisului, Rafael Nadal, va intra in arena si se va simti ca intr-o corrida din insorita sa Spanie, indiferent de cine ii va sta in cale.
Istoria insa, asa cum a fost ea modificata azi, poate nu se va mai repeta niciodata. Si totusi, cat de aproape am fi putut vorbi cu totul altfel in aceste clipe?
Andy Roddick a luptat sublim, ca un brav soldat american din Vietnam, in fata taifunului produs de serviciul "ceasornicului" Federer. Pentru ca asta a fost poate singura arma a rutinatului Roger astazi: serviciul. El nu a jucat deloc admirabil, dar poate ca tocmai asta e si secretul tenisului: sa joci simplu, uneori chiar prost, dar sa invingi!
Propriul serviciu, care nu l-a tradat nici macar in setul maraton de peste o ora, nici macar la 2-6 in tiebreak si 0-1 la seturi, nici macar atunci americanul izbea precum un fulger din racheta, si isi castiga serviciile extrem de facil.
Dar "Zeii Tenisului" au prevazut aceasta zi de 5 iulie 2009 in calendarul lor special, o zi in care calea spre titlu avea sa fie netezita in favoarea "Maestrului". Probabil se intrebau la 14-14 in decisv, cat avea sa mai reziste acest baiat admirabil din SUA, care a dat dovada in turneul Wimbledon 2009, ca de la un tenis banal, bazat exclusiv pe serviciu, si de la un "calm" care semana cu cel al lui Safin, se poate ajunge la executii fenomenale si un sange rece, "de chirurg".
Nu am fost niciodata fanul explicit al lui Roger, departe de acest gand, dar vreau in incheiere sa mai evoc un moment de neuitat in opinia mea, in aceasta finala. Elvetianul castiga si saluta tot publicul prezent in arena engleza.
Este momentul ca 4 titani ai tenisului sa se ridice si sa aplaude si ei in picioare performanta unica a acestui barbat. Ilie Nastase, Bjorn Borg, John McEnroe si Pete Sampras au calatorit poate si ei cu gandul atunci, evocand marile succese din cariera:
"E randul tau maestre, acum istoria retine un singur number one!"


Ar mai fi ceva de spus? Clonati-l pe Federer? Prea banal. Ce spuneti de: CE TENIS VA MAI EXISTA DUPA ROGER?

COMENTARIILE VOASTRE