Fundaşul Stelei, Sorin Ghionea, revenit la antrenamente cu echipa după o perioadă de convalescenţă de aproape 11 luni, a vorbit despre plăcerea de a se pregăti din nou cu colegii, despre valoarea lotului Stelei şi despre calităţile lui Nicolae Dică.
"Mai mult ca mine nu se bucura nimeni că am revenit la antrenamente cu echipa. E o plăcere să mă antrenez şi să fac ceea ce îmi place. După atâta timp de absenţă nu îmi va fi uşor. Voi avea nevoie de timp pentru a reveni după cea mai nefastă perioadă din cariera mea. Acum o să intre lucrurile în normal şi sper să fie ultima perioadă neagră din viaţa mea. Important este să merg înainte, fiindcă nu are rost să mă mai gândesc la ce a fost. Primele meciuri le voi juca în perioada de pregătire şi sper ca, până la începutul campionatului, să fiu apt din punct de vedere fizic şi medical", a declarat Ghionea.
"Toţi jucătorii din lot sunt valoroşi, însă trebuie să demonstrăm că suntem un grup unit, atât pe teren, cât şi în afara lui. Asta contează cel mai mult. Degeaba ai individualităţi, dacă nu ai colectiv. Mi-aş dori din tot sufletul ca Dică să plece la o echipă mare, dacă are o ofertă concretă. Fiecare jucător speră la ceva mai mult. Dacă nu pleacă, va rămâne cu sufletul şi vom face o treabă bună în acest retur. Ar fi o pierdere mare, a marcat atâtea goluri, este golgeterul echipei şi ne-a făcut atâtea bucurii. Dacă va pleca, va trebui să-i găsim un înlocuitor pe măsură", a adăugat fundaşul stelist.
"Am un mare respect pentru Marius Lăcătuş, atât ca om, cât şi ca antrenor. Am lucrat cu el şi la Oţelul Galaţi şi mă bucur să o fac şi la Steaua. Ce jucător nu îşi doreşte să joace la Euro? Trebuie să te pregăteşti, să joci bine şi să aştepţi decizia selecţionerului. Mi-aş dori să joc la echipa naţională în vară", a conchis Sorin Ghionea.
unique / 31.07.2010 03:37 FC Vaslui - FCM Tg. Mures 1-1. Etapa 2 continuare
unique / 31.07.2010 03:32 Steaua - Univ. Craiova. Etapa 2 continuare
AleXXander / 31.07.2010 02:28 SmackDown! - Discutii generale continuare
daby / 31.07.2010 02:19 Jack Swagger - The All-American American continuare
daby / 31.07.2010 02:14 The Nexus continuare