Bine ai venit pe Sport365.ro! 12244 utilizatori te asteapta pe forum.

Stagiu de kendo la Timisoara

Joi, 11 Iunie 2009, ora 17:40, de Vlad Sandu / contacteaza autorul

Senseiul japonez Ishikubo Shinichi (5 dan) revine in orasul de pe Bega pentru a-i pregati pe sportivii banateni

Stagiu de kendo la Timisoara De joi şi până duminică, senseiul japonez Ishikubo Shinichi (5 dan kendo) se va afla în Timişoara, unde va conduce un stagiu tehnic la clubul SAM-SHO. Acesta a fost, în perioada 2003-2005, membru al Asociaţiei Internaţionale a Voluntarilor Japonezi, s-a ocupat de kendo-ul din România şi a susţinut, tot la clubul SAM-SHO, alte cinci stagii de pregătire. Ishikubo Shinichi s-a întors în ţara noastră în urmă cu doi ani. S-a stabilit în Bucureşti şi îşi dedică timpul dezvoltării mişcării kendo în România.

El conduce şi pregăteşte din punct de vedere tehnic echipa naţională de kendo a României, obiectivul pe termen scurt fiind participarea la Campionatul Mondial de la sfârşitul lunii august, care va fi organizat în Brazilia.

La fel ca în perioada în care a fost voluntar, Ishikubo-sensei derulează un program constant de antrenament la toate cluburile din ţară, pentru a ridica nivelul  de pregătire al sportivilor români. Acesta va fi primul stagiu din 2009 susţinut în oraşul de pe Bega.

La bet-at-home.com sunt cele mai atractive cote pentru Campionatul Mondial de Fotbal

COMENTARIILE VOASTRE

Nimeni nu a comentat aceasta stire. Fii tu primul care comenteaza!

Articole pe aceeasi tema

Rezultate live





Blitz!

250x250
LIVESCORE.in | Betting Odds | Fotbal Online




sport365.ro on Facebook

Dinamo Steaua FC CFR Cluj Rapid Otelul Galati Gloria Bistrita Poli Timisoara FC Vaslui Universitatea Craiova Unirea Urziceni Pandurii Tg. Jiu Unirea Alba Iulia Poli Iasi Ceahlaul Piatra Neamt fc brasov

Ultimele discutii in forum

unique / 31.07.2010 03:37 FC Vaslui - FCM Tg. Mures 1-1. Etapa 2 continuare

unique / 31.07.2010 03:32 Steaua - Univ. Craiova. Etapa 2 continuare

AleXXander / 31.07.2010 02:28 SmackDown! - Discutii generale continuare

daby / 31.07.2010 02:19 Jack Swagger - The All-American American continuare

daby / 31.07.2010 02:14 The Nexus continuare