CS Caraş Severin a învins, miercuri, cu scorul de 32-26 (17-11) pe Energia Pandurii Tg. Jiu, în etapa a X-a a Ligii Naţionale la handbal masculin, într-un meci amânat deoarece ambele echipe au jucat în cupele europene la finalul săptămânii trecute.
mai multe »
Șase luni au așteptat handbaliștii timișoreni primul succes în Liga Națională, iar acesta a venit atunci când le frigea buza mai tare. Joi seara, Politehnica Timişoara a încheiat o serie neagră de eșecuri tocmai în compania unei contracandidate directe în lupta la retrogradare, 28-20 cu Steaua București.
mai multe »
Acum ori niciodată este îndemnul ce se potriveşte cel mai bine pentru handbaliştii de la Politehnica. Ei trebuie să adune patru puncte în următoarele şase zile, adică aproape tot atâtea câte au adunat în cele 18 etape scurse până acum.
mai multe »
* În ultimele trei runde din cadrul Diviziei A, echipa ieşeană a suferit tot atâtea înfrângeri şi nu mai are acum nici o şansă de a ajunge la barajul pentru promovarea în prima ligă
mai multe »
Inca o promovare ratata! Handbalistii craioveni au pierdut disputa cu CSM Oradea de la turneul de baraj pentru accederea in Liga Natională, fiind depasiti cu scorul general de 62-59.
mai multe »
Imagini de la meciul din Liga Nationala de handbal masculin, etapa XX: Univ. Transilvania Cluj - Dinamo Bucuresti 29-24 (11-12).
mai multe »
Politehnica Timişoara încheie actuala ediţie a Ligii Naţionale de handbal băieţi, cu un joc pe teren propriu, în compania formaţiei CS Piteşti. Miza întâlnirii o mai reprezintă clasarea finală pentru ambele echipe. Timişorenii ţintesc chiar şi locul 9, printr-un joc al rezultatelor (înfrângeri ale echipelor din Baia Mare şi Cluj coroborate cu o victorie proprie), [...]
mai multe »
Echipa de handbal masculin CS Universitatea Craiova a primit astazi, pe teren propriu, vizita liderului HC Arad, in fata caruia s-a impus cu scorul de 38-30, intr-o partida ce conteaza pentru etapa a III a turului II, al Diviziei A.
mai multe »
Alb-violetii joaca sambata la Baia Mare, in prima etapa a returului Ligii Nationale de handbal masculin
mai multe »
In prima rundă a turului II al seriei A a Diviziei A de handbal masculin CS Universitatea II Suceava a întâlnit în deplasare formaţia CSM Focşani, una din formaţiile aflate în luptă pentru promovarea în Liga Naţională.
mai multe »
CSU HCM Politehnica a disputat doua partide de verificare in Serbia
mai multe »
Eles Jozsef a renuntat la functie, preferand sa se intoarca in campionatul Ungariei
mai multe »
Divizia A, handbal masculin: CSM Satu Mare - HCM Bistrita, miercuri de la ora 17.
mai multe »
Desi inca nu s-a incheiat campionatul Diviziei A de handbal masculin, se cunosc deja cele patru echipe calificate la turneul de baraj.
mai multe »
Echipa gazdă nu s-a prezentat la meci!
mai multe »
Şefii nu-l mai lasă pe Manea să joace handbal.
mai multe »
Handbaliştii piteşteni îşi continuă marşul triumfal.
mai multe »
Iata rezultatele inregistrate in prima etapa din esalonul secund al handbalului romanesc:
mai multe »
In aceasta duminica va debuta noua editie de liga secunda, la handbal masculin.
mai multe »
FRH a stabilit azi componenta seriilor din cadrul diviziei secunde la handbal masculin.
mai multe »