Deși nu este încă acea agenție care să apară după fiecare colț și să fie în lista de preferințe a celor mai înrăiți jucători, agenția Admiral își construiește încet, dar sigur un nume în industrie și din 2016, de când e înființată, a făcut progrese remarcabile.

Despre agenția Admiral

Rezumând în câteva rânduri prezentarea firmei și a experienței ei de trei ani, am spune că Admiral se ridică la nivelul pe care i-l impune numele. Primul lucru care intrigă la ea este faptul că funcționează pe principiul Pay and Play, ceea ce înseamnă că jucătorii nu au nevoie neapărat de un cont pentru a juca. Ei pot să introducă doar datele bancare de pe care își finanțează jocul, dar nu să-și construiască un întreg profil. Acest timp de management se datorează, în mare parte, faptului că Admiral face parte dintr-un conglomerat mai mare, alături de  Bethard și Scandibet. Toate trei au același timp de administrare. Mai mult decât atât, au și același furnizor de cote – SBTech. Din acest punct de vedere, Admiral chiar este avantajos. Are cote destul de convenabile. Admiral, la rândul ei, are mai multe componente – Pariuri și Cazinou. Mai multe despre acestea în paragrafele care urmează.Pagina principală Admiral

Din punct de vedere estetic și funcțional, pagina este destul de simplă, minimalistă și plăcută la vedere, ceea ce face experiența utilizatorului și mai frumoasă. Jucătorii navighează ușor pentru că este bine organizată și neîncărcată cu elemente în plus. Având toate acestea în vedere, ne menținem opinia cum că această companie are un potențial de creștere mare.

Admiral pariuri. Funcții și promoții

Baza platformei sunt, bineînțeles, pariurile. Cu o gamă variată de meciuri, sporturi și posibilități de pariu, Admiral se ridică la nivelul oricărei agenții de top. Site-ul funcționează foarte bine, iar timpul de reacție este foarte scurt, aspect atât de important pentru pariorii care joacă constant și rapid în partidele live. Cele mai populare sporturi sunt fotbalul și baseball-ul, cu peste 60000 și, respectiv, 1200 meciuri. Pagina de pariuri îți oferă o mulțime de informații, de la meciuri, la scoruri, cote și topuri de popularitate.

Admiral CazinouAdmiral Cazino

Compania a dezvoltat și o platformă de cazinou cu o multitudine de jocuri clasice și moderne de cazinou. În acest sens, au avut și au parteneri buni (NetEnt, Microgaming și Evolution Gaming) care îi ajută să menține calitatea înaltă a platformei, jocurilor, rețelei și graficii. Selecția de jocuri este mare, așadar toate tipurile de jucători pot să-și găsească aici jocul preferat.

Evolution Gaming a pus în aplicare și varianta live a cazinoului. Deși nu conține o gamă atât de mare de jocuri, cele clasice precum Blackjack sau ruleta sunt nelipsite.

Aplicația Admiral. Admiral pe telefonul mobil

Deși nu a fost lansată încă o aplicație proprie pentru a accesa Admiral, utilizatorii pot beneficia de aceleași funcții și dacă folosesc platforma de pe telefonul mobil, utilizând un browser. Accesul pe telefonul mobil se face ușor, fiind disponibil atât cazinoul cât și jocurile de cărți. Toate acestea fac experiența Admiral și mai plăcută, indiferent de dispozitiv.Browser AdmiralAdmiral pe telefon

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.